Prima iarnă în casa nouă, o dimineață geroasă și câteva picături pe parchetul din mansardă. Nu e nicio țiglă spartă și nicio gaură în tablă. De cele mai multe ori, vinovatul e un detaliu ascuns sub învelitoare: o folie pusă greșit, lipsa contrașipcilor, o coamă fără aerisire sau un racord la coș rezolvat cu silicon. Șarpanta poate fi impecabilă, dar dacă acoperișul curge, face condens sau aruncă zăpada peste intrare depinde de felul în care lucrează echipa de acoperitori. Mai jos sunt miturile pe care le auzim cel mai des pe șantierele din România și ce se întâmplă de fapt.
Mitul 1: „Dacă țigla e bună, folia de sub ea e opțională”
Fact: Țigla ceramică sau metalică este prima barieră, nu singura. Vântul împinge ploaia și zăpada fină printre îmbinări, iar praful și polenul intră pe aceleași căi. Membrana de sub învelitoare preia apa care trece de țiglă și o conduce spre streașină. Contează și tipul ei: pentru o mansardă locuită, cu vată minerală între căpriori, se folosește o membrană de difuzie, permeabilă la vapori, care lasă umezeala din izolație să iasă. O folie ieftină, aproape impermeabilă la vapori, așezată direct pe vată, poate ține umezeala în izolație. Diferența de preț pe metru pătrat este mică raportat la costul întregului acoperiș, așa că nu merită economisit aici.
Mitul 2: „Contrașipca e un moft, șipca se bate direct peste folie”
Fact: Contrașipcile se bat pe căpriori, peste membrană, în sensul pantei. Ele ridică șipcile de țiglă cu câțiva centimetri și creează un canal continuu de la streașină până la coamă. Fără ele, șipcile transversale apasă folia, fac din ea mici „bălți” în spatele fiecărei șipci, iar apa care ajunge pe membrană nu mai are pe unde să curgă. Același spațiu este și calea aerului de ventilație. Grosimea contrașipcii o recomandă producătorul învelitorii și proiectantul, în funcție de pantă și de lungimea apei de acoperiș. La o casă mare cu etaj și subsol, ca acest proiect tradițional de 283 m², apele lungi fac ca ventilația continuă să conteze și mai mult.
Mitul 3: „Mansarda bine izolată nu mai are nevoie de aerisirea acoperișului”
Fact: Tocmai o mansardă bine izolată are nevoie de un acoperiș ventilat. Aerul trebuie să intre pe la streașină și să iasă pe la coamă, prin spațiul dintre membrană și învelitoare. Astfel se elimină umezeala, iar vara căldura nu se mai adună sub țiglă. La streașină se montează un grilaj sau un pieptene de ventilație, care lasă aerul să intre, dar oprește păsările și insectele. Dacă intrarea aerului este astupată cu spumă, cu glaful jgheabului sau cu tencuială, canalul nu mai trage. Cerințele nZEB pentru casele noi duc la izolații tot mai groase, deci un acoperiș care „respiră” corect contează mai mult decât în casele vechi.
Mitul 4: „Coama se prinde cu mortar, cum s-a făcut dintotdeauna”
Fact: Coama zidită cu mortar se fisurează din cauza dilatărilor și a înghețului. În plus, închide exact locul pe unde ar trebui să iasă aerul. Sistemul corect este coama uscată: un rost de coamă fixat cu suport metalic, peste el o bandă de coamă ventilată, cu margini flexibile care se mulează pe profilul țiglei, iar deasupra coamele prinse mecanic cu cleme. Banda oprește apa și zăpada, dar lasă aerul să iasă. Același principiu se aplică la coamele înclinate ale acoperișurilor în patru ape. Pe o casă parter cu suprafață mare de acoperiș, cum este acest bungalow tradițional cu trei dormitoare, metrii liniari de coamă și muchii nu sunt puțini, iar o coamă care nu ventilează se vede repede în pod.
Mitul 5: „Tabla nu face condens, membrana e pentru țiglă ceramică”
Fact: Tabla face condens mai ușor decât ceramica. Noaptea se răcește rapid, iar umezeala din aer se depune pe fața ei interioară. Fără membrană și fără strat ventilat, picăturile cad pe izolație sau pe tavan. Țigla metalică și tabla fălțuită se montează tot peste membrană și contrașipci. Unele table au pe spate un strat anticondens, dar acesta nu înlocuiește membrana. La tabla fălțuită, producătorii cer adesea și un strat de separare sau o astereală continuă, după pantă. Urmați fișa tehnică a sistemului ales și cereți-o în scris echipei.
Mitul 6: „Parazăpezile sunt pentru cabanele de la munte”
Fact: Zăpada alunecă de pe orice învelitoare netedă: tablă, țiglă metalică, țiglă ceramică glazurată. Ninsorile abundente nu sunt o problemă doar a zonelor montane. În jurul Brașovului și al Clujului, dar și în zilele cu viscol din Câmpia Română, o placă de zăpadă de pe acoperiș poate rupe jgheaburile, strica mașina parcată sau lovi pe cineva la intrare. Parazăpezile, sub formă de grilaje, tuburi sau opritori punctuali, se montează obligatoriu deasupra intrărilor, teraselor, aleilor și locurilor de parcare. Pe pantele lungi se pun pe mai multe rânduri. Ele se fixează în șipci sau în căpriori, conform sistemului, nu doar în învelitoare. Încărcarea din zăpadă pentru amplasamentul vostru o calculează inginerul de structuri, iar numărul de rânduri trebuie să țină cont de ea. Pentru un teren la munte, o casă compactă cum este această cabană de 101 m² cu două dormitoare rămâne simplă la acoperiș, dar tot are nevoie de parazăpezi deasupra intrării.
Mitul 7: „Racordul la coș și la fereastra de mansardă se rezolvă cu silicon”
Fact: Siliconul și spuma țin un sezon, poate două. Racordul corect la coș are un șorț din tablă sau bandă flexibilă de etanșare. Pe partea din amonte, șorțul intră sub învelitoare. Pe laterale, se ridică pe zidul coșului și este acoperit de un profil de închidere fixat mecanic în rost. În spatele unui coș lat se face o mică „șa” care deviază apa. Ferestrele de mansardă se montează numai cu rama de etanșare făcută pentru tipul de învelitoare, plus gulerul de membrană care se racordează la folia acoperișului. La casele P+M cu multe lucarne și ferestre în acoperiș, cum este acest proiect fachwerk pe două niveluri, fiecare racord în plus este un loc în care meseria contează. Doliile, adică liniile în care se întâlnesc două pante, primesc o bandă suplimentară de membrană și o dolie metalică. Țiglele se taie drept, fără bucăți mici care cad.
Mitul 8: „Dacă nu a curs în primele ploi, acoperișul e bun”
Fact: Problemele de condens apar abia în primul sezon rece. Cele de vânt și zăpadă apar la prima viscoleală. Când echipa termină lucrul, multe dintre ele nu se mai văd, pentru că totul este acoperit. De aceea verificarea se face pe etape: după membrană și contrașipci, înainte de țiglă, și apoi la final. Pe o casă cu etaj și mai multe ape, cum este acest proiect tradițional de 214 m² cu patru dormitoare, sau la o casă de tip cottage precum această locuință de 157 m² pe două niveluri, fotografiile făcute la fiecare etapă vă vor folosi și la recepție, și la o eventuală reclamație în garanție.
Lista de verificare înainte de a plăti echipa
- Membrana este de difuzie, are suprapuneri de cel puțin cât indică producătorul, este lipită la îmbinări și coboară până în jgheab.
- Contrașipcile sunt montate pe toate căpriorii, iar șipcile sunt la distanța cerută de profilul țiglei.
- La streașină există pieptene sau grilaj de ventilație, iar intrarea aerului nu este astupată.
- Coama este uscată, cu bandă ventilată și cleme. Nu există mortar.
- Fiecare țiglă de pe margini, din dolii și din jurul coamei este prinsă mecanic, conform fișei tehnice.
- Parazăpezile sunt montate deasupra intrărilor, a teraselor și a parcării, fixate în structură.
- Coșul are șorț cu profil de închidere, iar ferestrele de mansardă au ramă de etanșare originală.
- Doliile au bandă suplimentară de membrană și tablă, iar țiglele tăiate sunt fixate.
- Jgheaburile au panta spre burlane, iar podul este curat, fără resturi de țiglă sau de folie.
- Ați primit fișele tehnice, certificatele de garanție ale materialelor și garanția scrisă a lucrării.
Un acoperiș bun nu se recunoaște după culoarea țiglei, ci după straturile pe care nu le mai vedeți după montaj. Discutați detaliile cu arhitectul încă din faza de proiect și cereți ca ele să apară în caietul de sarcini. Apoi verificați-le pe șantier, etapă cu etapă, înainte să achitați ultima tranșă.
