Într-o sâmbătă de martie, la un târg de construcții din Brașov, un cuplu cu doi copii de școală primară se oprește la un stand plin de blocuri albe, ușoare ca jucăriile. Vânzătorul ridică unul cu o singură mână și le spune trei cuvinte care sună foarte bine pentru cine iernează la poalele Tâmpei: rapid, cald, antiseismic. Familia tocmai cumpărase un teren în Sânpetru și urma să aleagă proiectul. Din acel moment, întrebarea lor nu a mai fost doar „ce casă vrem", ci și „din ce o facem".
Povestea de mai jos urmărește drumul lor, de la teren până la mutare. Nu este o reclamă pentru nicio tehnologie, ci un exemplu de cum se poate compara cinstit cofrajul pierdut din polistiren (sistemul ICF) cu varianta pe care o construiește aproape oricine în România: zidărie din BCA sau cărămidă, cu stâlpișori și centuri din beton armat.
Terenul, certificatul de urbanism și primele proiecte
Parcela avea aproximativ 600 m², cu deschidere de 18 metri la stradă și o pantă ușoară spre sud. Înainte de orice discuție despre materiale, au cerut certificatul de urbanism de la primărie. Documentul le-a confirmat ce permite PUG-ul localității: regim maxim de înălțime, procentul de ocupare a terenului (POT), coeficientul de utilizare (CUT) și retragerile față de vecini. Nu exista un PUZ special pentru zonă, așa că regulile erau cele generale.
Cu aceste limite în față, au pus pe masă câteva proiecte. Primul favorit a fost un parter modern de 168 m², cu trei dormitoare și garaj dublu, care încăpea în POT, dar le mânca aproape toată curtea. Ca alternativă mai compactă au analizat un parter cu trei dormitoare pe 144 m², fără garaj, și o variantă cu patru camere de dormit pe o amprentă mică, de numai 128 m².
Mergând în paralel, au privit și spre casele pe două niveluri, care eliberează teren pentru grădină. Aici le-a atras atenția un proiect cu aer de cabană montană, cu patru dormitoare și trei băi pe 163 m², potrivit peisajului din Țara Bârsei.
Lecția capitolului: certificatul de urbanism vine înaintea proiectului, iar proiectul vine înaintea tehnologiei. Abia după ce știi ce suprafață și ce înălțime poți construi are sens să discuți despre ICF sau BCA.
Ce înseamnă, de fapt, o casă din cofraj pierdut
Acasă, cei doi au cerut detalii firmei de la târg. Principiul e simplu: blocurile sunt două plăci de polistiren expandat legate între ele prin distanțieri din plastic. Se așază ca piesele de Lego direct pe fundație, rând peste rând, se introduce armătura orizontală și verticală indicată de inginer, apoi golul din mijloc se umple cu beton. Polistirenul nu se mai scoate: rămâne ca izolație pe ambele fețe ale peretelui.
Pașii, așa cum i-au primit în ofertă:
- fundația și placa pe sol, cu mustățile de armătură lăsate exact în dreptul viitorilor pereți;
- montarea primelor rânduri de blocuri, aliniate și verificate cu nivela;
- armarea, montarea ramelor pentru ferestre și uși și a sprijinirilor verticale;
- turnarea betonului în etape, câte o fâșie de înălțime pe tot conturul;
- planșeul peste parter sau centura de sub acoperiș, apoi șarpanta.
Rezultatul este un perete din beton armat continuu, cu un miez de obicei între 15 și 20 cm, îmbrăcat în polistiren. Grosimea totală iese frecvent în jur de 30–35 cm, în funcție de sistem.
Lecția capitolului: o casă ICF nu este „o casă din polistiren", ci o casă cu pereți structurali din beton armat, în care polistirenul ține loc de cofraj și de izolație în același timp.
Inginerul, P100 și adaptarea planului
Aici a apărut prima surpriză. Familia credea că proiectul ales se poate „traduce" automat în blocuri. Inginerul structurist le-a explicat că pentru autorizația de construire trebuie un calcul complet după normativul seismic P100, ca la orice casă din România. Diferența este de concept: o casă din BCA se sprijină pe un schelet de stâlpi și grinzi, pe când o casă ICF lucrează ca o cutie din pereți de beton armat. Ambele pot fi foarte sigure în zona seismică a Brașovului, dacă sunt dimensionate corect.
Pentru adaptare, arhitectul a verificat câteva lucruri:
- Grosimea pereților. Peretele ICF are altă grosime decât cel din BCA cu termosistem, deci cotele interioare se modifică și toate camerele trebuie redesenate.
- Golurile mari. Ușile glisante largi și colțurile vitrate cer buiandrugi și armare suplimentară; prea multe goluri apropiate slăbesc pereții care preiau cutremurul.
- Modulul blocurilor. Lungimile pereților se aliniază la dimensiunea blocurilor, ca să nu se taie piese peste tot.
- Agrementul tehnic. Sistemul trebuie să aibă documentele cerute pentru produsele de construcții folosite în România; inginerul a cerut să le vadă înainte de orice calcul.
Cu aceste criterii, arhitectul a spus deschis că o planimetrie simplă, dreptunghiulară, se adaptează aproape fără bătăi de cap, pe când una cu multe frânturi și vitraje pierde din avantaje. Modelul pe două niveluri cu aer montan a trecut testul, la fel ca o casă modernă pe două niveluri, cu patru dormitoare și 160 m², cu volum compact.
Lecția capitolului: aproape orice proiect standard poate fi construit în ICF, dar numai după ce un arhitect și un inginer din România îl redesenează și îl calculează după P100. Cu cât forma e mai simplă, cu atât adaptarea e mai ieftină.
Socoteala pe metru pătrat de perete
Ofertele au venit la începutul lui 2026 și familia le-a pus una lângă alta, comparând strict pereții exteriori, nu casa întreagă. Cifrele de mai jos sunt orientative și țin de zona Brașovului, la momentul respectiv.
Pentru ICF, blocuri, armătură, beton turnat cu pompa și manoperă, ofertele se situau cam între 550 și 800 lei pe metru pătrat de perete, fără tencuieli. Pentru varianta clasică, BCA de 30 cm cu stâlpișori și centuri, plus termosistem din polistiren sau vată de 10–15 cm, prețul total ieșea apropiat, aproximativ 500–750 lei/m². Cu cărămidă în loc de BCA, suma urca ușor.
Concluzia lor a fost mai nuanțată decât reclama. Pe întreaga casă, diferența de cost la structură nu depășea câteva procente într-o parte sau alta. Avantajul real al ICF era altul: pereții ieșeau deja izolați și etanși, iar etapa de termosistem dispărea. Câștigul de timp exista, dar se măsura în săptămâni, nu în luni, pentru că acoperișul, instalațiile și finisajele durau la fel. Pentru cerințele nZEB, ambele variante puteau atinge nivelul cerut, cu ferestre bune, pompă de căldură și, eventual, panouri fotovoltaice prin programul Casa Verde, dacă acesta rămâne deschis la momentul cererii.
Lecția capitolului: comparați prețul pe metru pătrat de perete finalizat și izolat, nu prețul blocurilor. Polistirenul ieftin arată bine pe ofertă, dar betonul, armătura și echipa fac diferența.
Pe șantier: beton, instalații și dulapuri de bucătărie
Au ales până la urmă ICF pentru casa pe două niveluri, iar șantierul le-a arătat părțile despre care nu se vorbește la târg. Prima turnare a fost cea mai tensionată. Betonul se toarnă în straturi, pe tot conturul, și nu dintr-odată, pentru că presiunea lui poate desface un colț de cofraj. Echipa a folosit beton cu granulație mică, potrivit pentru pompă, a verificat permanent verticalitatea și a lăsat sprijinirile până la întărire. Un șef de echipă experimentat a făcut aici toată diferența.
Instalațiile s-au tras într-un mod nou pentru familie. Electricianul a tăiat canale în polistiren cu un aparat cu fir încins, a fixat tuburile și doza, apoi a închis totul cu spumă. Țevile de apă și scurgerile mari au fost prevăzute încă dinainte de turnare, prin manșoane lăsate în cofraj, fiindcă o gaură făcută ulterior prin beton armat înseamnă carotare și verificarea armăturii.
Bucătăria a cerut planificare. Distanțierii din plastic ai blocurilor țin bine rafturile ușoare, dar dulapurile suspendate grele, centrala sau boilerul se ancorează direct în beton, cu dibluri lungi care trec prin stratul de polistiren. Pe pereții de interior, nestructurali, au păstrat gips-carton, mult mai simplu de folosit.
Lecția capitolului: la ICF, deciziile despre instalații și mobilier se iau înainte de turnare. Ce uiți atunci se repară cu bormașina și cu bani.
Mutarea și ce ar face altfel
Familia s-a mutat în toamnă. În prima iarnă, casa a încălzit-o uniform o pompă de căldură aer-apă, iar diferențele de temperatură dintre camere au fost mici. Două lucruri le-ar spune însă oricui începe acum.
Primul este siguranța la foc. Polistirenul nu are voie să rămână expus: la interior se acoperă cu gips-carton sau tencuială, iar la exterior cu sistemul de tencuială prevăzut de producător. Detaliile de protecție, inclusiv benzile din vată minerală în jurul unor goluri, trebuie cerute explicit în proiect și verificate de dirigintele de șantier.
Al doilea este echipa. Meseriași care știu să ridice zidărie din BCA se găsesc în aproape orice comună, dar echipe cu mai multe case ICF terminate sunt puține. Ei au vizitat două șantiere ale constructorului ales înainte de semnare și au discutat cu proprietarii. Dacă nu ar fi găsit o echipă dovedită, ar fi construit clasic, fără regrete: un proiect compact pe două niveluri, de 133 m², sau parterul cu patru dormitoare pe 128 m² funcționează la fel de bine din BCA cu cadre de beton.
Lecția capitolului: ICF este o soluție bună pentru o familie care alege un proiect simplu, găsește un inginer dispus să-l calculeze și o echipă cu experiență reală. Dacă una dintre aceste trei condiții lipsește, BCA în cadre de beton rămâne alegerea mai sigură în România.
