Oferta a venit pe e-mail într-o seară de martie: „pompă de căldură aer-apă 16 kW, puffer 300 litri, rezistență electrică 9 kW”. Pentru o familie cu doi copii care construia o casă nouă de 150 m² lângă Brașov, cifra părea liniștitoare. Mai mare înseamnă mai sigur, nu? În realitate, oferta era aproape de două ori peste necesarul casei. Iată cum au ajuns să-și dea seama și ce au ales până la urmă.
Terenul și zona climatică: primul număr care contează
Familia a cumpărat un teren de aproximativ 600 m² la marginea unei comune din zona metropolitană a Brașovului. Înainte de orice plan, au cerut certificatul de urbanism și au verificat în PUG regimul de înălțime permis, procentul de ocupare a terenului și retragerile față de limite. Zona permitea P+M sau P+1, cu acoperiș în pantă.
Ceea ce nu știau atunci era că alegerea terenului le stabilise deja o parte din dimensiunea pompei de căldură. Normativele românești de calcul termic împart țara în zone climatice, fiecare cu o temperatură exterioară de calcul. Litoralul, cu Constanța, se află în zona cea mai blândă, cu aproximativ −12 °C. Bucureștiul se calculează la circa −15 °C, Clujul la circa −18 °C, iar Brașovul la circa −21 °C. Valorile exacte pentru localitatea ta le confirmă proiectantul de instalații, după normativul în vigoare.
Diferența pare mică, dar pierderile de căldură cresc proporțional cu diferența dintre interior (20 °C) și exterior. La Constanța, această diferență e de aproximativ 32 de grade, la Brașov de 41. Aceeași casă, construită identic, are nevoie la Brașov de o putere de vârf cu aproape 30% mai mare decât pe litoral.
Lecția capitolului: înainte să vorbești de kW, află zona climatică a terenului și temperatura exterioară de calcul. O casă care cere 6 kW la Brașov ar cere în jur de 4,7 kW la Constanța, 5,1 kW la București și 5,6 kW la Cluj.
Trei planuri, trei necesare de căldură
Au pornit cu trei variante. Prima era un parter compact, cam ca această casă modernă pe un singur nivel, de 113 m², cu 3 dormitoare și 2 băi. A doua era o casă pe două niveluri, de 140–155 m². A treia, pentru că bunicii ar fi stat des la ei, era o casă de aproape 200 m², precum planul cu 4 dormitoare, pe două niveluri, de 197 m².
Le-au plăcut mai ales variantele pe două niveluri cu acoperiș înalt, potrivite pentru zăpezile din Țara Bârsei: casa în stil chalet de 143 m², cu 3 dormitoare și garaj dublu și casa tradițională de 154 m², cu 3 dormitoare și 2 băi.
Arhitectul le-a explicat că la o casă construită la cerințele nZEB, cu zidărie din BCA sau cărămidă cu termoizolație groasă, tâmplărie tripan și ventilare cu recuperare de căldură, necesarul de vârf ajunge, de obicei, între 30 și 45 W pe metru pătrat în zona Brașovului. Valoarea reală depinde de formă, de suprafața vitrată, de punțile termice și de calitatea execuției. Pe această bază, ordinele de mărime arătau așa, pentru condițiile din 2025–2026:
- Parter de 110 m²: în jur de 3,5–5 kW la Brașov, 3–4 kW în zona Bucureștiului și chiar mai puțin pe litoral.
- Casă P+M de 150 m²: în jur de 5–7 kW la Brașov și 4–5,5 kW în zonele mai calde.
- Casă P+1 de 200 m²: în jur de 7–9 kW la Brașov și 5,5–7 kW în zonele mai calde.
Au ales varianta de 150 m² pe două niveluri. Un parter de aceeași suprafață ar fi ocupat mai mult teren și ar fi avut mai mult acoperiș și mai multă placă pe sol prin care să piardă căldură.
Lecția capitolului: forma casei contează aproape cât suprafața. O casă compactă pe două niveluri pierde de obicei mai puțină căldură pe metru pătrat decât un parter întins. Cifrele de mai sus sunt orientative; necesarul exact îl dă doar calculul termic al proiectului.
Calculul termic, nu „un kW la zece metri pătrați”
Primul instalator cu care au vorbit a folosit regula veche: „un kW la zece metri pătrați, plus rezervă”. Așa a ajuns la 16 kW. Regula avea sens pentru casele din cărămidă plină fără izolație, nu pentru o casă nZEB.
Familia a cerut proiectantului de instalații calculul de necesar termic, cameră cu cameră. Proiectul pentru autorizația de construire include oricum partea de performanță energetică. Rezultatul a fost de aproximativ 6,2 kW la −21 °C, cu ventilarea inclusă.
Apoi au aflat de ce o pompă supradimensionată e o problemă, nu o asigurare. O pompă cu inverter își poate reduce puterea doar până la un minim, de multe ori 25–40% din puterea nominală. Un aparat de 16 kW nu coboară, de regulă, sub 4–5 kW. Cele mai multe zile ale sezonului de încălzire au însă temperaturi în jur de 0–5 °C, iar atunci casa lor ar fi cerut doar 2–3 kW. Pompa mare ar fi pornit, ar fi încălzit prea repede, s-ar fi oprit și ar fi repornit după câteva minute. Aceste cicluri scurte scad randamentul, uzează compresorul și cresc factura.
A mai contat un detaliu: puterea scrisă pe pompă e măsurată, de obicei, la +7 °C afară și apă de 35 °C. La −20 °C, același aparat dă mai puțin. Proiectantul a cerut fișele tehnice și a verificat puterea fiecărui model la temperatura de calcul a zonei, nu puterea din reclamă. A recomandat o pompă monobloc din clasa de 7–8 kW, care la −20 °C mai livra în jur de 6 kW.
Lecția capitolului: cere calculul de necesar termic și compară pompele după puterea la temperatura de calcul a zonei tale și după puterea minimă de modulare. O pompă potrivită lucrează lung și liniștit; una prea mare pornește și se oprește întruna.
Puffer și rezistență electrică: când chiar sunt necesare
Oferta inițială includea un puffer de 300 de litri și o rezistență de 9 kW. Proiectantul le-a luat pe rând.
Vasul tampon (pufferul) are rost atunci când instalația are prea puțină apă pentru ca pompa să funcționeze stabil și să facă degivrarea fără să răcească casa. Asta se întâmplă de obicei când ai multe circuite închise de termostate, ventiloconvectoare sau radiatoare mici. La o casă cu încălzire în pardoseală pe ambele niveluri și cu majoritatea circuitelor lăsate deschise, apa din țevi și masa șapei țin deja locul unui puffer. Pentru casa lor a fost suficient un vas mic, de 50–80 de litri, montat ca separator hidraulic. Producătorul pompei indică în manual volumul minim de apă necesar.
Rezistența electrică de rezervă intră în funcțiune sub așa-numitul punct de bivalență, adică temperatura sub care pompa nu mai acoperă singură necesarul. Cu o pompă de 8 kW bine aleasă, punctul acesta cade la Brașov în zilele cu −18…−21 °C. Asemenea zile sunt puține în fiecare iarnă și apar mai ales noaptea. Multe pompe monobloc au deja o rezistență de 3 kW, uneori reglabilă până la 6 kW. Aceasta a fost suficientă și servește și ca siguranță în caz de defecțiune. O rezistență separată de 9 kW ar fi cerut și o putere aprobată mai mare la branșamentul electric.
Lecția capitolului: pufferul și rezistența nu sunt obligatorii „din principiu”. Pufferul se dimensionează după volumul minim de apă cerut de pompă. Rezistența acoperă doar câteva zile pe an și situațiile de avarie. La pardoseala radiantă cu circuite deschise, un vas mic e de cele mai multe ori suficient.
Apa caldă menajeră schimbă calculul, dar mai puțin decât crezi
Patru persoane folosesc, în medie, în jur de 150–200 de litri de apă caldă pe zi. Familia a ales un boiler de 250 de litri cu serpentină mare, dimensionată pentru pompa de căldură. Când boilerul se încarcă, pompa trece pe prioritate ACM și oprește încălzirea pentru 30–60 de minute. Într-o casă nZEB bine izolată, temperatura din camere aproape că nu se schimbă în acest interval.
De aceea nu au adăugat câțiva kW „pentru apă”. Proiectantul a ținut cont de încărcarea boilerului adăugând o marjă mică, de ordinul a 0,5–1 kW, și a programat încărcarea principală ziua, când e mai cald afară și pompa are randament mai bun. O dată pe săptămână, rezistența din boiler ridică apa la 60 °C, pentru protecția împotriva legionellei.
Familia a pregătit și locul pentru panourile fotovoltaice pe versantul sudic al acoperișului. Programul Casa Verde a finanțat în ultimii ani atât pompe de căldură, cât și sisteme fotovoltaice. Condițiile, sumele și calendarul sesiunilor se schimbă însă de la an la an, așa că au verificat ghidul în vigoare pe site-ul AFM înainte de a semna contractele.
Lecția capitolului: apa caldă se rezolvă mai ales printr-un boiler potrivit și prin programarea încărcării, nu printr-o pompă mai mare. Dacă vrei fotovoltaice, gândește orientarea acoperișului încă de la alegerea planului.
Prima iarnă în casa nouă
S-au mutat în octombrie. În decembrie au avut câteva nopți cu −17 °C, iar pompa de 8 kW a mers continuu la turație medie, fără să pornească rezistența. În zilele de toamnă și de primăvară, pompa făcea cicluri de câteva ore, nu de câteva minute. Consumul pe întregul sezon a ieșit în linia estimării proiectantului. Diferența de preț față de oferta inițială, adică pompă mai mică, puffer mai mic și fără rezistență separată, a fost de câteva mii de lei. Pentru că prețurile echipamentelor s-au schimbat mult în ultimii ani, cere oferte actuale și compară-le pe aceeași configurație.
Dacă ar fi ales parterul mare, ceva mai aproape de casa tip bungalow de 126 m², cu 3 dormitoare și garaj, sau varianta pentru bunici, cum ar fi casa cu 4 dormitoare de 189 m² pe două niveluri, logica ar fi fost aceeași: întâi calculul, apoi pompa.
Lecția capitolului: o pompă de căldură corect dimensionată se recunoaște după funcționare. Merge lung și uniform, iar rezistența electrică aproape că nu intră în funcțiune. Ordinea corectă este: zona climatică, planul casei, calculul termic, apoi echipamentul. Fiecare pas îl verifici cu arhitectul și cu proiectantul de instalații.
