Este o sâmbătă de martie, într-o comună de lângă București. Pe șantier, zidăria din BCA este gata, centurile sunt turnate, iar instalatorul întreabă ceva ce familia nu se aștepta să audă atât de devreme: „Ce țevi punem, PPR sau multistrat?" Cei doi părinți, cu doi copii la școală și un credit ipotecar proaspăt semnat, se uită unul la altul. Au petrecut luni întregi alegând gresia pentru băi, dar nu s-au gândit niciodată la ce se ascunde în spatele ei. Țevile acelea vor sta în pereți și în șapă cincizeci de ani. Iată cum au ajuns, de la teren până la mutare, la o instalație pe care nu vor trebui să o spargă.
Terenul, planul și locul băilor
Totul începuse cu un teren de aproximativ 500 m² în Ilfov, cu certificat de urbanism care permitea o casă P+1. Familia voia patru dormitoare și cel puțin trei grupuri sanitare: o baie pentru părinți, una pentru copii și un grup la parter pentru musafiri. Au comparat mai multe proiecte. Casa pe două niveluri de 160 m², cu patru dormitoare și trei băi le-a plăcut pentru compactitate. Varianta tradițională de 227 m², cu patru dormitoare și două băi și jumătate oferea mai mult spațiu de zi. Au privit și planul de 170 m² cu patru dormitoare și patru băi, unde aproape fiecare dormitor are baia lui.
Arhitectul le-a atras atenția asupra unui detaliu pe care nu-l luaseră în calcul: cât de departe sunt băile una de alta și de centrala termică sau de pompa de căldură. Când băile de la etaj sunt suprapuse peste bucătărie sau peste grupul sanitar de la parter, coloanele sunt scurte, apa caldă ajunge repede, iar instalația costă mai puțin. Când o baie e la un capăt al casei și boilerul la celălalt, fiecare dimineață începe cu un litru-doi de apă rece lăsată să curgă.
Lecția: instalația sanitară se decide pe plan, nu pe șantier. Înainte de a semna proiectul, verificați dacă băile sunt grupate sau suprapuse și unde stă sursa de apă caldă. Câțiva metri de țeavă în minus înseamnă ani întregi de apă caldă mai rapidă.
PPR, multistrat sau cupru
Întorși la întrebarea instalatorului, cei doi au cerut să li se explice diferențele. Au aflat că în casele noi din România se folosesc în principal trei materiale.
PPR-ul (polipropilenă) se îmbină prin sudură cu un aparat încălzit, fără garnituri. Este ieftin și, sudat corect, devine practic o singură bucată. Punctele slabe sunt legate de execuție: sudura prea scurtă sau prea lungă îngustează secțiunea sau lasă o îmbinare slabă. La apa caldă, PPR-ul simplu se dilată mult, așa că pentru circuitul cald se folosește țeavă armată (cu aluminiu sau cu fibră), iar traseele lungi au nevoie de compensare a dilatării.
Țeava multistrat PEX-AL-PEX are un strat de aluminiu între două straturi de plastic. Se curbează ușor, își păstrează forma și se dilată puțin. Se îmbină cu fitinguri presate cu un clește special. Defectele tipice: un fiting uitat nepresat, o țeavă tăiată strâmb sau necalibrată, o garnitură deteriorată la montaj. De aceea contează fitingurile cu indicator de presare și un instalator care are sculele producătorului.
Cuprul este materialul clasic, rezistent la temperatură și durabil, dar și cel mai scump, cu prețuri care urmează bursa metalelor. Se lipește sau se presează. În pereți și în șapă trebuie protejat cu manta, iar într-o apă foarte dură sau agresivă pot apărea în timp perforații mici.
Ca ordine de mărime, în 2026, metrul de PPR de 20 mm costa de regulă câțiva lei, multistratul de 16–20 mm de obicei între circa 6 și 15 lei, iar cuprul de 15 mm adesea de câteva ori mai mult. Prețurile variază mult de la un depozit la altul, așa că cereți oferte actuale. Familia a observat însă că, pentru o casă cu trei băi, diferența de materiale era mică pe lângă manopera totală. Au ales multistrat pentru distribuția din băi și au acceptat recomandarea instalatorului: un singur sistem, de la un singur producător, cu fitingurile lui.
Lecția: nu există un material „cel mai bun", există o execuție bună sau proastă. Alegeți sistemul cu care instalatorul lucrează zilnic, cereți să nu amestece producători și întrebați-l cum compensează dilatarea apei calde.
Distribuitor sau țevi ramificate
A doua discuție a fost despre trasee. Metoda veche, cu ramificații, folosește o țeavă principală din care pleacă teuri spre fiecare chiuvetă, duș sau vas de toaletă. Consumă mai puțină țeavă, dar lasă multe îmbinări îngropate în perete. În plus, când pornesc în același timp dușul de la etaj și mașina de spălat, presiunea scade la capătul liniei.
Varianta cu distribuitor (colector) aduce apa rece și caldă într-o cutie montată pe perete, de obicei câte una pe fiecare nivel. Din ea pleacă câte o țeavă continuă, fără îmbinări, până la fiecare consumator. Fiecare circuit are robinetul lui, iar dacă se strică un rezervor de WC se închide doar acel circuit. Familia a constatat că varianta cu distribuitor folosea mai multă țeavă, dar elimina aproape toate îmbinările ascunse. Pentru planul ales, cu băile de la etaj una lângă alta, un singur distribuitor pe nivel acoperea totul.
Cine construiește doar parter are o situație și mai simplă. În planuri precum casa pe un nivel de 164 m², cu patru dormitoare și două băi, un distribuitor central poate deservi ambele băi și bucătăria cu trasee scurte prin șapă.
Lecția: fiecare îmbinare îngropată este un loc posibil de scurgere. Distribuitorul costă puțin mai mult la montaj, dar lasă o cutie de vizitare accesibilă și circuite pe care le puteți închide separat. Cereți ca cutia să fie pusă într-un loc ușor de deschis, nu în spatele unui dulap fix.
Izolația și bucla de recirculare
Familia își dorea pompă de căldură aer-apă cu boiler, eventual cu panouri fotovoltaice. Se interesaseră și de programul Casa Verde, ale cărui condiții și sume se schimbă de la o sesiune la alta și trebuie verificate la AFM. Cu pompa de căldură, apa menajeră se încălzește economic, dar cu atât mai mult contează să nu se piardă căldura pe drum.
Instalatorul a propus două lucruri. Primul: toate țevile de apă caldă să fie îmbrăcate în tub izolant, inclusiv în șapă, iar țevile de apă rece la fel, pentru a nu se încălzi de la încălzirea în pardoseală și a nu face condens. Al doilea: o buclă de recirculare. Este o țeavă suplimentară care pleacă de la cel mai îndepărtat punct și se întoarce la boiler, cu o pompă mică. Apa caldă circulă în buclă, iar la robinetul de la etaj ajunge în câteva secunde.
Pentru o casă cu două sau trei băi pe niveluri diferite, recircularea este diferența dintre confort și risipă. Pompa trebuie însă comandată cu temporizator sau cu termostat, ca să funcționeze dimineața și seara, nu tot timpul. Bucla trebuie izolată și ea; altfel boilerul ajunge să încălzească pereții casei. Arhitectul a amintit și de igienă: apa caldă stocată trebuie dusă periodic la temperatura recomandată de producător, iar aceste setări se discută cu cel care pune în funcțiune pompa de căldură.
Lecția: bucla de recirculare se prevede de la început, pentru că mai târziu înseamnă spargerea pereților. Izolați toate țevile de apă caldă și bucla, iar pompa de recirculare puneți-o pe program, nu pe funcționare continuă.
Proba de presiune, înainte de tencuială
Cu două săptămâni înainte de tencuieli, instalatorul a anunțat că face proba de presiune. Familia a cerut să fie de față. Instalația a fost umplută cu apă și aerisită, apoi pusă sub o presiune mai mare decât cea de lucru. Practica obișnuită este de cel puțin 1,5 ori presiunea de funcționare, adesea în jur de 10 bar, menținută timp de ore. Valorile și durata exactă le stabilesc proiectul, normativul I9 și instrucțiunile producătorului țevii. La țevile din plastic, manometrul coboară puțin la început, pentru că materialul se dilată; de aceea se face o probă preliminară și apoi proba propriu-zisă.
Ce au cerut și au primit:
- fotografii cu manometrul la începutul și la sfârșitul probei, cu data și ora vizibile;
- un proces-verbal semnat, cu presiunea, durata și rezultatul;
- fotografii ale tuturor pereților și ale șapei înainte de închidere, cu o ruletă întinsă, ca să știe peste ani unde nu au voie să găurească;
- schița circuitelor din fiecare distribuitor, lipită pe ușa cutiei.
Au mai aflat că pe un teren din suburbie, unde rețeaua publică are uneori presiune mare, un reductor de presiune la intrarea în casă protejează instalația și aparatele. Unde casa e alimentată din puț, același rol de control îl au hidroforul și setările lui.
În septembrie s-au mutat. Prima dimineață, dușul de la etaj a dat apă caldă în câteva secunde, iar în cutia distribuitorului fiecare circuit avea eticheta lui.
Lecția: proba de presiune nu este o formalitate a instalatorului, ci asigurarea dumneavoastră. Fiți de față, cereți procesul-verbal și fotografiile și nu lăsați să se tencuiască nimic până nu le aveți. Pentru detaliile tehnice și pentru normele în vigoare, verificați cu proiectantul de instalații și cu dirigintele de șantier.
